Dr. Eugen Săndică, chirurg cardiolog pediatru stabilit în Germania: „Mulţi dintre copii nu pot fi trataţi în România“

Quisque velit nisi, pretium ut lacinia in, elementum id enim. Cras ultricies ligula sed magna dictum porta.

Medicul român Eugen Săndică, directorul medical al Centrului pentru Malformaţii Cardiace din Bad Oeynhausen, Germania, explică pentru  În România, în fiecare an se nasc aproximativ 1.500 de copii cu malformaţii cardiace. De obicei, este necesară intervenţia chirurgicală în primul an de viaţă. Însă în ţara noastră centrele unde se pot realiza astfel de operaţii sunt extrem de puţine, la fel şi medicii.

Despre necesitatea operaţiilor pe cord la copiii cu malformaţii cardiace şi despre riscurile asumate dacă nu se realizează la timp aceste intervenţii ne-a vorbit chirurgul Eugen Săndică, stabilit în Germania, la Centrul pentru Malformaţii Cardiace din Bad Oeynhausen, unde a continuat însă să opereze peste 500 de copii români.

Cum aţi ajuns să înfiinţaţi centrul de chirurgie cardiovasculară de la Iaşi? Ce fel de pacienţi aţi operat aici şi cât timp aţi lucrat în cadrul acestuia?

Dr. Eugen Săndică: Eram în SUA, în 1995, în cadrul unui program de chirurgie coronariană şi primisem o ofertă de a începe o carieră în chirurgia cardiacă concomitent cu participarea în cadrul unui program de cercetare în chirurgia minim invazivă toracoscopică coronariană. În acea perioadă, Ministerul Sănătăţii a decis implementarea unui program privind diagnosticul şi tratamentul bolilor cardiovasculare în România prin constituirea a cinci centre, dintre care unul avea să se înfiinţeze la Iaşi. M-am gândit că ar fi o ocazie deosebită să poţi dezvolta pornind de la zero un centru de chirurgie cardiacă la standarde moderne de calitate în România. Prima operaţie pe cord deschis a fost efectuată pe 8 mai 2000. Am operat atât adulţi, cât şi copii, respectiv pacienţi cu afecţiuni cardiovasculare dobândite sau congenitale. Iar în ianuarie 2004 am acceptat oferta de a pleca în Germania.

Prin deschiderea centrului ieşean, la vremea respectivă, vă gândeaţi că veţi rămâne să profesaţi în ţară?

Da. Nu mi-am pus niciodată problema să plec din România, nici după terminarea facultăţii, nici în timpul rezidenţiatului, cu atât mai puţin după ce am reuşit să înfiinţăm şi să facem funcţional centrul de chirurgie cardiovasculară la Iaşi.

Ce v-a determinat totuşi să plecaţi într-un spital din Occident?

Faptul că nu am vrut să renunţ la principiile cu care plecasem să demonstrăm la Iaşi că se poate şi o altfel de medicină în România.

Care este imaginea pe care o aveţi în prezent despre sistemul medical românesc? Dar colegii dumneavoastră din Germania ce cred despre acesta?

Înclin să cred că realitatea îmi este binecunoscută, deoarece sunt permanent conectat la ce se întâmplă în sistemul medical românesc prin intermediul colegilor, al pacienţilor şi al informaţiilor din media. Şi uneori, de la depărtare se văd mai bine şi lucrurile bune, dar şi cele mai puţin plăcute. Fiecare medic în Germania este apreciat în funcţie de performanţele sale şi nu contează ţara de unde vine. Pe de altă parte, sistemul medical românesc văzut în ansamblu nu are parte de o imagine favorabilă şi nici nu este de mirare.
În ce condiţii credeţi că ar putea fi comparabil cu sistemele occidentale sau cum credeţi că ar putea fi competitiv pe plan european?
Fără o reformă profundă a sistemului, concomitentă cu o finanţare corespunzătoare, fără competiţie şi fără încercarea de atragere a celor plecaţi, care au demonstrat în străinătate că au expertiza necesară, nu se poate vorbi de comparaţie la nivel de sistem. Există, desigur, rezultate punctuale în practica medicală din România absolut comparabile cu cele din Occident. Planurile de refacere a infrastructurii medicale din România sunt lăudabile şi necesare, dar va fi foarte greu de compensat capitalul uman pierdut în acest sector în ultimele două decenii.

Cum arată ziua dumneavoastră la serviciu?

12-14 ore pe zi, în rezumat: vizită în reanimare, prima operaţie, consultaţii, a doua operaţie, vizită pe secţie, activităţi administrativ-organizatorice, redactare de articole ştiinţifice sau corectarea celor primite de la diferite reviste de specialitate, răspunsuri la mesajele trimise de colegii şi de pacienţii din România şi o ultimă vizită în reanimare, înainte de a pleca. În unele nopţi, urmează transplant cardiac, după care ziua se reia fără să mai ţii cont de orele nedormite. O dată pe săptămână are loc conferinţa cardio-chirurgicală şi tot o dată pe săptămână se susţin prezentări în cadrul procesului de educaţie medicală continuă acreditat de Camera Medicilor. Colegii din România care au fost la mine în clinică în ultimii opt ani au avut ocazia să vadă toate acestea. Operaţii pe cord în primele zile de viaţă

Câte operaţii aţi efectuat până în prezent şi care sunt patologiile cele mai frecvente cu care vă confruntaţi?

Nu ştiu cu exactitate. Pentru mine este important să pot să-i ajut pe toţi cei care apelează la mine. În general, sunt pacienţi cu malformaţii cardiace extrem de complexe, un grup special fiind reprezentat de nou-născuţii ce necesită operaţie pe cord deschis în primele zile de viaţă.

Realizaţi frecvent intervenţii chirurgicale pentru a salva copii români? Puteţi aprecia cam câţi aţi operat?

Din iulie 2008, de când am înfiinţat Centrul pentru Malformaţii Cardiace din Bad Oeynhausen, am operat 564 de copii din România, iar alţi 30 de pacienţi au beneficiat de proceduri efectuate în laboratorul de cateterism cardiac, mulţi dintre aceştia ajungând acolo în condiţii critice. Doresc să menţionez eforturile deosebite pe care colegii cardiologi, ginecologi, neo-natologi şi pediatri din România le-au depus pentru a ajuta aceşti copii să ajungă la mine pentru a fi salvaţi. Şi nu mă refer doar la diagnosticarea precoce şi precisă a malformaţiilor cardiace, ci şi la birocraţia la care au fost şi sunt supuşi şi căreia trebuie să îi facă faţă uneori în criză de timp. Fără dorinţa acestor oameni de a ajuta, aceşti copii nu ar fi avut nicio şansă. În centrele de chirurgie cardiacă din România, experienţa este insuficientă şi mulţi dintre ei nu pot fi rezolvaţi în timp util. Majoritatea pacienţilor s-au întors în ţară cu o inimă sănătoasă, fără a avea nevoie de medicamente şi fără a se constitui într-o populaţie de bolnavi ce vor avea nevoie de asistenţă socială. Malformaţia cardiacă operată bine şi la timp transformă un copil condamnat la un sfârşit prematur într-un copil care se poate bucura de o foarte bună calitate a vieţii şi de integrare în societate. A fi operat pe inimă nu reprezintă un handicap, ci o modalitate de a redobândi speranţa la o viaţă normală. În condiţiile scăderii dramatice a natalităţii, în România este important ca statul să aibă grijă de toţi copiii, iar investiţia în corecţia malformaţiilor cardiace este poate una dintre cele mai profitabile pe termen lung, ca să nu mai amintim aici de prestigiul medical al unei ţări în care copiii cu malformaţii cardiace nu trebuie să fie operaţi în străinătate sau să fie operaţi în cadrul unor misiuni umanitare. Urmare a acestora din urmă, România este plasată pe o listă cu ţări din Africa şi Asia, unde se desfăşoară de regulă astfel de misiuni. România poate şi trebuie să aibă chirurgie cardiacă pediatrică performantă în practică. şi nu doar la nivel declarativ, la congrese medicale naţionale. „Cu formularul E112 se rezolvă foarte greu“

Ce vă spun părinţii care vă caută disperaţi să-i ajutaţi?

Majoritatea îmi relatează calvarul prin care au trecut sau încă mai trec din momentul în care copilul lor a fost diagnosticat cu o malformaţie cardiacă. Disperarea, deznădejdea, neputinţa de a-şi ajuta copilul sunt, în general, principalele caracteristici ale mesajelor pe care le primesc. Citindu-le, poţi lesne vedea, cu ochii minţii, mamele cu lacrimi în ochi reuşind cu greu să-şi stăpânească emoţiile şi să scrie unei persoane ce reprezintă ultima lor speranţă. Nu m-au văzut niciodată, dar ştiu că sunt singura soluţie şi pun, fără să stea pe gânduri, inima copilului lor sau a persoanelor dragi în mâinile mele. Am făcut şi fac tot posibilul să ofer o soluţie. Voi reproduce aici două mesaje iar cei care mi le-au trimis îşi vor aminti cu siguranţă dacă vor citi aceste rânduri: „Sunt la a treia sarcină, în 28 de săptămâni. În săptămâna 24, doamna doctor a descoperit la ecografia morfologică de semestrul II că bebeluşul nostru are o problemă la inimă. Nu are rost să vă descriu disperarea, durerea, tristeţea şi calvarul zilelor noastre de atunci încoace“. Şi al doilea: „Vă mulţumim din tot sufletul! E un miracol faptul că ne-aţi contactat. Vă mulţumim enorm! Când v-am auzit numele, pot să spun că am respirat uşurată! Sper să rezolvăm cumva, din câte am înţeles avem nevoie de negaţii de la spitalele din România şi cu formularul E112 se rezolvă foarte greu. Sper doar să fie bine! Şi avem toată încrederea în dumneavoastră!“.

Dar au încercat aceşti oameni să găsească soluţii mai întâi în ţară?

Da, chiar trebuie subliniat acest lucru: majoritatea a încercat, mai întâi, să găsească o rezolvare în ţară. Din acest motiv, consider neîntemeiată afirmaţia că românii nu au încredere a priori în sistemul medical din România. Dimpotrivă, încrederea se pierde în momentul în care acesta din urmă se dovedeşte ineficient. Dat fiind faptul că la mine ajung pacienţi din toate colţurile tării, pot spune că sunt la curent cu ceea ce se întâmplă. Mesajele pe care vi le-am citit descriu deficienţele sistemului medical din România.

Cum se decontează intervenţiile Intervenţiile acestea sunt decontate de statul român?

Casa de Asigurări de Sănătate din România decontează intervenţiile chirurgicale pentru pacienţii care vin cu formularul E112 sau S2. Dar cred că este foarte important ca în România să se deconteze corect actul medical de către Casa de Asigurări de Sănătate, iar serviciile medicale să poată fi oferite atât în instituţiile medicale aflate în proprietatea statului, cât şi în instituţiile medicale private. Nu forma de proprietate este importantă, ci calitatea serviciilor medicale. Iar pentru a creşte calitatea acestora este nevoie de concurenţă instituită pe baza unor principii corecte. Dacă tot s-a adoptat modelul german în asigurările de sănătate, atunci trebuie să se ştie că în Germania, pacientul cu asigurare obligatorie de sănătate este tratat şi în centrele medicale private, acestea având contracte cu casele de asigurări de sănătate. Schimburi de experienţă româno-germane

Ce părere aveţi despre programul de salvare a copiilor cu malformaţii cardiovasculare desfăşurat în România?

Există în desfăşurare un astfel de program, dar nu intră în atribuţiile mele să mă exprim în ceea ce priveşte coerenţa acestuia. Rezultatele vor trebui să vorbească de la sine, nu numai în ceea ce priveşte numărul de pacienţi operaţi, dar şi patologia abordată, supravieţuirea, calitatea corecţiilor efectuate, precum şi calitatea vieţii pacienţilor. Ceea ce pot să vă spun este faptul că, independent de acest program, pe parcursul anului trecut, în perioada august-decembrie 2015, am derulat un program de cooperare cu două universităţi de medicină din România, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj şi cea din Iaşi, pentru pregătirea personalului implicat în diagnosticul, tratamentul şi urmărirea pacienţilor cu malformaţii cardiace. Coordonatorii proiectelor merită toate felicitările pentru efortul depus în iniţierea şi desfăşurarea acestora. Au venit în Centrul pentru Malformaţii Cardiace din Bad Oeynhausen un număr de 30 de medici şi 37 de asistente medicale cărora le-am susţinut cursuri şi seminarii. Au avut posibilitatea să asiste la toate tipurile de intervenţii chirurgicale pentru malformaţiile cardiace, inclusiv implantarea de cord artificial şi transplant cardiac, au asistat la intervenţii în laboratorul de cateterism cardiac, au participat la vizite în secţia de terapie intensivă şi la investigaţiile preoperatorii. Am fost la Cluj şi am susţinut un curs de chirurgie a malformaţiilor cardiace pentru cei care, deşi implicaţi în proiect, nu s-au aflat printre colegii care au venit în Germania. Desigur, este foarte puţin, dar este un început ce poate fi continuat, dacă se doreşte acest lucru. Aţi fost vreodată contactat de colegi din ţară, din spitalele de stat, sau de oficiali din Ministerul Sănătăţii care să vă propună o colaborare prin care dumneavoastră să veniţi să operaţi şi în România? În 2008, invitat fiind la televiziunea naţională în cadrul galei „România din suflete“, mi-am exprimat disponibilitatea unei colaborări pentru instituirea unui program performant de chirurgie cardiacă pediatrică în România. În 2015 am fost contactat de oficiali din Ministerul Sănătăţii, dar totul s-a oprit la nivelul unor discuţii de intenţie.

Vă gândiţi să reveniţi în ţară şi să vă stabiliţi definitiv aici?

Cineva spunea că viaţa este alcătuită din lucruri făcute şi nu visate. Viitorul nu este atât de previzibil pe cât ne-ar plăcea nouă să fie. Şi poate cu atât mai interesant. A înfiinţat un centru pentru malformaţii cardiace în Germania
  •  Numele: Eugen Săndică
  • Data şi locul naşterii: 7 aprilie 1967, Tecuci, Galaţi
  • Studiile şi cariera:
  • În 1991 a absolvit Facultatea de Medicină Generală din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ din Bucureşti.
  • Este medic primar chirurgie cardiacă, cu supraspecializare în chirurgia malformaţiilor cardiace, doctor în medicină.
  • În 1998 a înfiinţat, împreună cu prof. dr. Grigore Tinică, Secţia de Chirurgie Cardiovasculară în Centrul de Cardiologie de la Iaşi.  În 2008 a înfiinţat Centrul pentru Malformaţii Cardiace în cadrul Centrului pentru Inimă şi Diabet (HDZ-NRW) din Bad Oeyhausen, Germania.
  • Din iulie 2008 şi până în prezent, a operat la Centrul din Germania peste 500 de copii români cu malformaţii cardiace congenitale.  Este directorul medical al Centrului pentru Malformaţii Cardiace din Bad Oeynhausen.
  • Locuieşte în: Bad Oeyhausen, Germania

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *